Cea „mai”… versuri Liliana Trif & Ioan Grigoraș

– Trăiesc cea mai frumoasă primăvară,
Iubirea mi-am înveșmântat-o-n flori,
Când mă priveşti cu ochi iscoditori
Şi tocul îl înmoi în călimară

Ştiu că exact în clipa următoare
Îmi vei așterne-n slove pe hârtie,
În cea mai delicată armonie,
Poemul-vrajă şi o întrebare:

„Magnolie, mai vrei să fii a mea?
Îţi voi compune rapsodii la nai
Şi dintre toate lunile, în mai
Vom locui departe, pe o stea”.

– Acum, când tocul gustă din cerneală
Și-n rime simt parfumul tău subtil
Prin minte-mi trece gândul mercantil
Că dintr-o primăvară virtuală

Ai devenit, iubito, nestemată,
Sonetul meu de fiecare zi
Ori rațiunea simplă de a fi
Pierdut printr-o poveste fascinantă.

Când te sărut, petală cu petală,
Te văd, magnolie, în luna mai,
Mireasă-nveșmântată-n verde strai
Cu stele mii, bijuterii de gală.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Un semn de primăvară – versuri Ioan Grigoraș & Liliana Trif

– Cresc zilele ca un păcat ce crește
la fiecare ceas cerând arvună
de la crăiasa iernii care-n clește
a strâns lumina lor ca o nebună

și le-a luat aroma dimineții
și verdele din colțurile gurii
punând pe răsărit mantaua gheții
cu franjuri gri pe lacrima pădurii.

Timid își cheamă către miazănoapte,
iarna, războinicii de prin tranșee
și ghioceii mici cu dinți de lapte
răsar ca scoicile dup-o maree.

– Închise-n muguri florile visează
că zile verzi vor face cale-ntoarsă,
că-ntr-un adânc de suflet hibernează
speranța… Trec prin crâng cu fața arsă

de viscolul ce urlă ca o fiară
și biciuiește lumea cu mânie…
Ne-a renegat frumoasa primăvară
sau poate doar trecând prin agonie

vom regăsi extazul. Cât mă doare
înghețul ce tronează în livadă,
când mugurii-s captivi în închisoare
ca într-un templu rece de zăpadă.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Încă departe – versuri Liliana Trif & Ioan Grigoraș

– Cuvintele sunt uneori puţine,
Peceţi pe buze arse-ntr-un sărut,
În nopţi de jar când mă gândesc la tine…
Străinul meu, pe unde te-ai pierdut?

Cât de departe rătăceşti prin astre
De n-auzi vocea mea deşi te chem,
Când dau în lături zările albastre
Să fim pereche? Nu ştiu ce blestem

Îţi ţine paşii pe cărări de gânduri
Dar sper că într-o zi ai să găseşti
La ţărmul mării, scrise-aceste rânduri,
Să rupi blestemu-atunci când le citeşti.

– Eu nu mai am nevoie de cuvinte,
Nici de busolă să te regăsesc,
Când nu te văd, las versul să m-alinte,
Ador să-mi spui în greacă: „te iubesc”.

Aștept cu nerăbdare dimineața
Când mă trezesc și tu mă strigi: „Ioan”,
Sărutul dulce-mi luminează fața
Şi-alunecăm pe clape de pian

Uniţi de-o infinită armonie…
Ştii, Liliana, am găsit scrisoarea,
Pe plaj-aceea rece şi pustie
Şi orice vers învinge depărtarea.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Vestea cea bună – versuriLiliana Trif & Ioan Grigoraș

– Voi ridica din nou spre cer privirea și voi spera că nu te-ai dus prea sus,
Arhanghele, care-ai vestit Iubirea, tu, cel ce-ai spus Mariei că Iisus
Veni-va-n noaptea lumii cu Lumină, Speranța să ne-o pună căpătâi…
Aducem azi și smirnă, și tămâie. Unde ești tu, cel ce-ai aflat întâi

Că-n trupul pur și dulce al Fecioarei e Dumnezeu care se face om?
Gavrile, hai, ne luminează calea, că vin păstorii-n staul! Niciun dom
N-a găzduit pe fiul sfânt o noapte, nici loc în puf n-a fost în Betleem,
Dar i-au venit toți îngerii alături. Veniți, creștini, să ne apropiem

De ieslea-mpărătească unde pruncul lui Dumnezeu adorme-n fânul ud
Și cerul tot deasupra Lui colindă, și serafimi din slavă se aud,
E seara de ajun când profeția s-a împlinit și Domnul s-a născut
Să ia asupra-i vina omenească și să ne fie-n fața morții scut.

– Simt azi în suflet vocea ta divină, când, tu, Arhanghel sfânt, trimis de sus,
Ai dus în lume vestea mântuirii prin zămislirea Domnului Iisus
Și văd cum magi spre Betleem se-ndreaptă, cum merg păstori să i se-nchine Lui,
Celui născut în grajdul umilinței, să vindece păcatul omului.

În noaptea asta sfântă spre Lumină peste zăpezi să trecem colindând
Și pruncului născut să-i ducem daruri, să ne-așezăm cu îngerii în rând,
Urmează-ți steaua sufletului dacă n-ai încetat, creștine, să te-ncrezi
Că nașterea aceasta e-o-nviere! Nu mai avem nevoie de dovezi

Că toți suntem o apă curgătoare spre moarte sau spre viața de apoi…
Hai să vestim că nașterea Iubirii s-a împlinit și-am fost prezenți și noi,
Azi prăznuiesc creștini din toată lumea, Iisus Hristos la masă stă cu toți,
Să-i împletim cu dalbe flori cununa, să-L colindăm copii, bunici, nepoți!

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Crăciun fericit tuturor!

Sunt omul de zăpadă – versuri Ioan Grigoraș & Liliana Trif

– Sub felinarul spart pe-o pojghiță subțire
De gheața cristalină cu licăriri turcoaz
Se zbate cineva, nu poate să respire
Ori plânge în surdină cuprins de un necaz.

Stau și privesc pe geam… Să îl ajut? Cum oare?
E omul de zăpadă ce nu-și găsește-un rost
Visând sub becul orb, iar liniștea îl doare
Ca o măsea de minte, când dragostea-i în post.

Încep să plâng și eu cu lacrimi reci pe stradă,
Mă doare iarna nudă, la fel și lipsa ta,
Aș vrea să vezi de poți că-s omul de zăpadă
Și vărs pe luciul gheții din iris fulgi de nea.

– Se joacă iarna-n frunze mimând o primăvară
Ce-ncepe prea devreme. Zăpezile s-au dus
Spre culmile înalte și-n fiecare seară
Adie blând zefirul… Se vând la preț redus

Romanticele vise din ierni adevărate,
Când ne-ngropa omătul, troiene până-n cer
Se ridicau și drumul pierdut pe jumătate
Era bătut cu stele în nopțile de ger.

Azi omul de zăpadă trăiește doar în basme
Și-l pot găsi acolo de câte ori doresc.
Alungă, deci tristețea, nu crede în fantasme,
Că eu sunt lângă tine și-atuncea când lipsesc

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Colindul amintirii – versuri Liliana Trif & Ioan Grigoraș

– Sunt un fel de pom anarhic lângă drumul nimănui,
Iar pe ramurile goale heruvimii-și împletesc
Cuiburi moi să-și nască puii, că și îngerii au pui…
N-ai văzut c-atunci când ninge aripile mari le cresc?

Hai în lumea mea, iubite, să te-nvăț a colinda,
Colo sus, în tinda vremii, unde timpul stă închis
Cu un lacăt pe-o verigă de argint și vei vedea
Că trăim într-o poveste și că totul era scris

Undeva în cartea vieții, într-o iarnă-n care-au fost
Drumurile-nzăpezite și nămeții pân’ la cer,
Când părea că ziua trece fără să-i găsesc un rost,
Ai venit ca o colindă… Dalbe flori și leru-i ler.

– Trec prin neaua fără margini sănii mici cu clopoței,
Îngerii le ies în cale, soli ai veștilor cerești,
Hai, să-mpodobim, iubito, cerul și plecând cu ei
Să lăsăm în urmă lumea. Du-mă-acolo unde ești!

Să bem visul dintr-o cupă ca atunci, la început,
Și cuprinși de vraja dulce a ninsorilor ce cad
Să străbatem depărtarea dintre mâine și trecut
Sub beteala argintie care flutură în brad.

Am mai fost cândva-mpreună, geana unei dimineți
Lumina odaia noastră, dezvelindu-mi din mister,
Ne-am trăit cu inocență și cu vină multe vieți
Sărutându-ne pe suflet… Dalbe flori și leru-i ler.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

De sărbători, pe-un fulg de nea – versuri Ioan Grigoraș & Liliana Trif

– Se-anunță geruri mari, zăpezi polare
Și zile tot mai scurte cu perdea,
Dar tot mai sper c-ai să cobori călare
Din munții Făgăraș pe-un fulg de nea

Și-o să-mi aduci în dar, din Piața Mare
Un strop de cer, colindul de Crăciun
Să-mi îndulcească clipele amare,
Pe glezna fină versuri să-ți compun

În fiecare zi de sărbătoare,
În ciuda ăstui ger, tot mai hain,
Să ne gândim la vara viitoare
Și să-nchinăm paharul plin cu vin.

– Se-anunță iar seisme, știri abundă
De cataclisme fără precedent,
Eu lângă foc, în odăița scundă,
Mă învelesc cu tine permanent

Și nu mă tem că marile dezastre
Vor fi sfârșitul lumii, chiar de-ar fi…
Am pus pariu că visurile noastre
Și peste mii de ani le vom citi.

Deci tot cu tine anul se sfârșește
Și tot cu tine-ncepe noul an,
Umple-mi paharul inimii, zâmbește,
Că noi mai credem în povești, Ioan!

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Remember de Moș Nicolae – versuri Ioan Grigoraș & Liliana Trif

– Cad fulgi de nea ca un covor de stele
Pe brazii verzi, pe pomii din livadă,
Și mă invită-n curtea casei mele
Să construiesc doi oameni de zăpadă.

În anii ce-au trecut, mi-aduc aminte,
Când mi-ai bătut cu degetu-n fereastră
Și mi-ai șoptit că dacă sunt cuminte
Prima femeia din zăpadă-albastră

Va poposi în inimă, pe masă,
Ca un cadou de moș, sub o crenguță
Din bradul mic, dar azi te rog mă lasă
Să-ți pun iubirea mea într-o ghetuță.

– Colindă iar prin suflet albul iernii
Și se așterne cald ca o povață
Peste poteci. Pășim către vecernii,
Iar fulgii ne sărută blând pe față.

La noapte vine Moșul sfânt și sfântă
E ora care-și deapănă pe foaie
Povestea dărniciei și-a iubirii…
În sacul vechi bătrânul Nicolae

O să-ți aducă multă fericire,
S-o bei din cupe albe ca pe-o taină,
Și dacă asta nu-i de-ajuns, iubire,
Să te îmbraci cu mine ca-ntr-o haină.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Un fulg de nea născut peste Cibin – versuri Ioan Grigoraș & Liliana Trif

– Decembrie surâde sub fereastră cu dinții strălucind de asprul ger,
În părul lung cu fluturi albi de gheață și în priviri c-o doză de mister,
A coborât din munți peste cetate cu fulgi de nea în carul tras de reni,
Colindele răzbat în tot văzduhul, la porțile cetății ies mireni

Cu dalbe flori în mâini și cu beteală să-mpodobească ramuri verzi de brad
Sub cerul îmbrăcat de sărbătoare din care stele de zăpadă cad.
Eu stau la geam și te-aștept pe tine, un fulg de nea născut peste Cibin,
Întind privirea până-n depărtare și mâna stângă,-n palmă să te prind,

Să te strivesc cu buza mea aprinsă de prea mult post pentru un muritor,
Să te păstrez în atriul drept, iubito, să nu-mi mai fie niciodată dor
De anotimpu-acesta cu troiene când ne-am găsit pe sensul interzis,
Dar am crezut în noi și cu migală am pus pe temelie orice vis.

– Pământul doarme. Păturile albe ale zăpezii se aștern încet
Și noi suntem un început de iarnă rămas pe pagini, dragul meu poet,
Un vers în doi, o rimă-mbrățișată, ca două jumătăți dintr-un întreg,
Ca o poveste-n care timpul curge spre început… De-ar fi să mai aleg

Același anotimp apocaliptic l-aș prefera și niciun amănunt
N-aș vrea să schimb din ce-am trăit, iubire… Poate atât, aș renunța la punct,
Aș pune numai semnul exclamării sub peticul de viață ce ne-a fost
Îngăduit din cer sau cine știe… că gura mea-ți recită pe de rost

Mirările, tăcerile și sensul, oricâte ierni prin noi or fi trecut,
Îmi amintesc și-acum o zi-nghețată când m-am topit sub primul tău sărut,
De-atunci sunt o fluidă întâmplare, cu ochii mari și degete de foc,
Iar când îți trec prin minte leagă-mi glezna de visul tău să știi că nu mă joc.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

1 Decembrie – versuri Ioan Grigoraș & Liliana Trif

– Pe sub castanii ninși un vânt de iarnă
Sărută vesel steagul tricolor
Când trec soldații țării cu onor
Chemați de-un sunet lung de goarnă.

M-alătur lor și eu cu bucurie,
Cu flori în mâna dreaptă și la piept
Cu brațul stâng jurând că te aștept
În Piața Mare. Pe drapel vom scrie

Că suntem doar o inimă ce bate
La unison, mult timp, în orice zi,
Trecând de mână prin furtună și
Pe-ale iubirii căi nedescifrate.

– Din piept se ‘nalț-a mia oară steagul,
Ardealul e pământul roditor
Pe care Horia l-a arat cu dor
Și Iancu i-a-ncrustat cu lacrimi pragul.

Dar nu-i rotundă țara cum era,
Deci nu-i deplină încă bucuria,
Va fi din nou întreagă, România,
Și pot să jur pe sfinți, iubirea mea,

Că-n trupul meu din trupul ei o parte
Trăiește și visează că-ntr-o zi
Pământ, și cer, și munți se vor uni
Ca niciodată să nu-mi fii departe.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif