(In)tangibil – versuri Liliana Trif & Ioan Grigoraș

38828270_2051528268205045_6724228483976790016_n

“Un fluviu adevărat nu se sperie de clocotul mării – se aruncă în ea.” Grigore Vieru

– Azi nu mai ştiu de scrisul mi-e lizibil
Că mâinile atât de mult iubesc
Tot ce-i înalt, eteric, intangibil,
C-un fel desprins de lume, nefiresc.

Sunt tremurate slovele, cerneala
Fluidă ca o sevă de stejar,
Așterne-n versuri tandre îndoiala
Că desluşeşti scânteile din jar.

Dar dacă-ţi culci pe strunele viorii
Urechea şi-n tăcere o s-asculţi
Vei auzi cum se adapă norii
Din urma mic-a paşilor desculţi.

– Azi îţi dezmierd uşor caligrafia
Cu ochii-nchiși, al pielii pergament
Păstrează-n profunzime poezia,
Fragilitatea primului moment

Când dezveleam emoţii sub cerneala
Ce-ţi cântă enigmatică în toc,
Iar părul dens, întunecat ca smoala
Mă cheamă-ntr-o poveste, lângă foc.

Tu ai un fel al tău irezistibil
De-a mă iubi când dulce, când amar,
Iar gura ta-mi descrie intangibil
Atâtea aritmii, imaginar.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Reclame

(In)conştienţă de toamnă – versuri Liliana Trif & Ioan Grigoraș

zzzzzzzz

– Nu-mi pasă de nimic, valsez prin ploi
Sub geamul inimii deschis şi gândul
Mă poartă ani-lumină înapoi…
Cândva ne va veni şi nouă rândul

Să despletim misterul diafan
Ce leagă un destin de alt destin,
E vară pe un alt meridian,
Mi-e dor de tine… Crucea de rubin

E darul tău, iubite,-ți aminteşti?
O port la gât când viaţa mă condamnă
Să rătăcesc departe, prin poveşti,
Dar te întreb: de unde-atâta toamnă?

– În toamna asta printre amintiri
Mă plimb agale și desfac fuiorul
Spre ziua când eram doi musafiri
Pe-o margine de lac unde fiorul

Iubirii pătimașe și târzii
Ne-a presărat în palmă flori, buchete…
Mi-ai dat o pană fermecată, știi
C-o folosesc atunci când scriu sonete?

În toamna asta ca un amalgam,
Cu bucurii, tristeți și poezie,
Mi-e dor să fiu cu tine, să te am,
Să te inspir adânc, cu frenezie.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Din volumul Ca și cum am împărți aceeași inimă  –
Editura PIM Iași – 2016

O toamnă rece și fierbinte – versuri Ioan Grigoraș & Liliana Trif

43717548_2134671343224070_8719611770768982016_n

– Pe geam văd bruma, umblă cu năframă
Și descheiată la paltonul lung,
Pășește-ncet lăsând câte o scamă
Pe pomii goi, aș vrea să o alung

Din inima ce umblă parcă goală
Și vrea să te găsească în amurg,
Când vântul te sărută cu o pală,
Iar pelerina-ți flutură pe murg.

Îmi pare toamna rece și fierbinte,
Tu mai aproape-n fiecare gând,
În pieptul ars simt glonțul unei flinte
Când văd cocorii către sud plecând.

– Dar zilele acestea sunt furate
Din verile uitate sub umbrar.
Gutuile cu aur glazurate,
Parfumul cald al toamnei, de florar

Îmi amintesc și-mi curge veșnicia
Prin sângele încins de-atâta must,
Iubirea mea, e dulce poezia
Și-a măr furat din Eden are gust.

Câtă nevoie am să-mi fii alături
Nici nu ghicești, iar eu nu pot să-ți spun,
Dar o să-ți las însemne pe omături
Și-o să te-aștept acasă de Crăciun.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

when you love someone – versuri ioan grigoraș & liliana trif

yyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy

scriu uneori cu degetele încrucișate
să nu trădez marea vântul primăvara
și toate metaforele în care mi-ai îmbrăcat poezia
când am trecut pe la ușa ta
iar poștașul mi-a șoptit complice
e strada magnoliei albe
aici clepsidrele tac și împletesc secunde
le-anină la reverul cavalerilor care știu să cânte
„when you love someone you’ll do anything
you’ll do all the crazy things that you can’t explain
you’ll shoot the moon put out the sun”

noaptea aștept să adie o pală de vânt
o caut sub aripă
vreau să descifrez notele pe care le-ai tatuat
la vreme de seară cu piciorul desculț
pe pianina fiecărei brize ce-mi bate în fereastră
mai târziu adorm fredonând răvașele
de la cap la coadă și viceversa
gândindu-mă că și nopțile au lacrimi de cerneală
„when you love someone”
***
dacă ţi-aş vorbi despre infinit
aş fi tentată să plec în căutarea genezei
când dumnezeu m-a smuls din coasta ta
cu o durere vie
pentru care nu am găsit niciodată analgezic
mitologia am trăit-o din scoarţă în scoarţă
însă ochii tăi
ce poveste
n-am făcut jurăminte promisiuni
e o axiomă a inimii mele
„when you love someone you’ll sacrifice
giving everything you got and you won’t think twice
you’d risk it all no matter what may come”

cred că m-am născut în ziua precedentă venirii tale
sunt mai bătrână cu o zi decât dorinţa
dar mult prea tânără pentru a nu înţelege
că tu eşti adevărul de netăgăduit al existenţei
mi-e dimineaţă în seara aceasta târzie
dar ştiu de ce
„when you love someone”

ioan grigoraș & liliana trif

Capriciile verii – versuri Ioan Grigoraș & Liliana Trif

38726880_2107500019567941_168609395154878464_n

– E noaptea rece, parcă e de gheață
Tremură plopii, râd pe sub mustață,
În așternut e cald și-mi las o mână
Să mângâie sub cerga grea de lână

Piciorul lung și glezna parfumată,
În poezia mică,-alambicată,
Îmi caut loc să-mi încălzesc amorul
Și simt cum trepidează-n piept motorul.

E noaptea scurtă-n vara asta lungă
Și uneori mă tem că n-or s-ajungă
Secundele în care sunt cu tine
Să descifrăm cuvinte sibiline.

– Sunt zile cenușii, parc-ar fi toamnă,
Și plouă molcom, vremea ne condamnă
Să-ntârziem în pat pân’ la amiază…
Tu să mă-ntrebi de ce se asortează

Cămașa crem cu pielea ciocolată,
Să mă privești de parcă-i prima dată
Când prin satenul ei, tulburătoare
Descoperi curbe dulci, amețitoare.

Crezi c-ar putea vreodată să ne-ajungă
Zile și nopți, oricât ar fi de lungă
Vara aceasta plină de capricii
Cu pasiuni carnale și suplicii.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Octombrie tactil – versuri Ioan Grigoraș & Liliana Trif

zzz

– Octombrie își spală-n palme fața
Cu-al poamelor nectar, de prin livezi,
Pe dealuri goale-și răsucesc mustața
Doi nori focoși vestind că vin zăpezi.

Eu stau la geam și croșetez poeme,
Pe față unul, altul la apus,
Nu-mi pasă de ceasornic, nici de vreme,
Pe cer văd chipul tău și m-a sedus

Cu zâmbetul ce norii îi destramă
Și soarele-l invită temător
Să-și treacă raza visului prin coamă,
Când toamna toarce-al basmelor fuior.

– În roata mea de tors un caier verde
Şi-un vis oranj am prins în nopţi târzii,
Voi ţese pânza toamnei care-şi pierde
Pe-alei parfumul plin de nostalgii.

Te-oi aştepta acolo unde luna
Alunecă-n oglinda unui lac,
Nu ieri, nici azi, iubite,-ntotdeauna
Mi-a fost de-ajuns de brume să-ţi dezbrac

Obrajii umezi. Trupul ars de soare
În mustul pasiunii să ţi-l scald
Şi-apoi lui Dumnezeu să-i cer iertare
Că te-am primit în pântecul meu cald.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

În templul toamnei – versuri Liliana Trif & Ioan Grigoraș

42845086_2121414867883051_7577701819279736832_n

– Se-aşterne toamna-n ochii mei căprui
Şi zilele se micșorează-ncet,
Miroase-a struguri copţi şi a gutui
Şi-a dor de tine, dragul meu poet.

Septembrie clădeşte un decor
Cu soare blând pe cerul violet,
În templul toamnei viu, multicolor
Te-aştept s-ajungi, iubitul meu poet.

Să nu te uiţi la ceas şi de-i târziu
Lângă altar mai lasă-mi un sonet,
Îl voi găsi în zori şi o să ştiu
C-ai fost pe-aici, frumosul meu poet.

– Curg lacrimi reci pe ochii mei albaștri,
Plouă pe străzi, dar toamna-i incompletă,
La nord și sud trăim ca doi sihaștri,
Mi-e dor de tine draga mea, poetă.

Septembrie ne bate-acum la poartă
Și parcă văd iar umbra ta cochetă
Pășind spre Bastion cu multă artă,
Te-aștept s-ajungi, iubita mea poetă.

Sonete zeci, nu doar niște catrene,
Au creionat fata din vis, brunetă,
Un chip suav cu trăsături elene,
Am să revin, frumoasa mea poetă.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Pelegrini pe un tărâm de vis – versuri Ioan Grigoraș & Liliana Trif

yyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy

– Spune-mi, iubito, nu te doare toamna
Că parcă nu-i așa cum a mai fost,
Când ne știam conturul pe de rost
Și respiram făr-a mai ține seama

De vreo prognoză meteo, de vreme,
Că trenul circulă cu-ntârzieri
Și într-o haltă stăm de-alaltăieri
Gândindu-ne că totuși e devreme

Să ne grăbim spre-o stație anume?…
Doi rătăciți pe un tărâm de vis
Care-au urcat în trenul interzis
Fugind de toamna rece și de lume.

– Un curcubeu de flori pe cerul gurii
Și-un zâmbet cald, atât de mult dorit,
Mi-e dor de tine ca de-un asfințit,
Când depășeam hotarele cenzurii

Pierduți sub blănuri moi, la gura sobei…
Mai pune-un vis pe jarul din cuvânt,
Așterne-o frunză verde pe pământ
Și poate-așa, trecuți prin focul probei,

Vom fi la fel sau mult mai tineri poate…
Mă doare toamna-n serile când noi,
Tragem pe geam perdelele de ploi
Și ținem întrebările-ncuiate.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Toamna lacrimilor calde – versuri Liliana Trif & Ioan Grigoraș

11219042_1010564435634772_3056677482517173587_n

– Nu-ndrăznesc se-aștern pe pagini toate-aceste gânduri, Doamne,
Fiindcă toamnele de-acuma nu-s la fel ca alte toamne,
Sunt mai molcome, frumoase, despletind melancolia
Peste dealurile lunii unde doarme poezia.

N-o trezi nici tu, iubite, hai, acoper-o mai bine
Cu mătasea unei frunze și-apoi miere de albine
Dă-i să-și îndulcească versul, colorează-i în albastru
Păru-ncărunțit de brume. Coapsele din alabastru,

Pântecul care descrie atitudini sculpturale,
Spune-mi tu, nu sunt croite după visurile tale?
Nu-ndrăznesc s-aștern pe pagini fantezia mea, iubire,
Spovedania aceasta nu-i decât o desfrunzire.

– Toamna-și picură conturul, prin livezi, cu stropi de brumă,
Mai devreme c-altădată, încălcând orice cutumă,
Eu stau singur lângă sobă și-mpletesc melancolia
Amintirilor cu tine ce-i dau toamnei poezia

Și-o îmbracă în mătase de la gât pân’ la călcâie…
Aș zbura spre tine seara ca un mânz scăpat din frâie
Peste viile aprinse, de culori din curcubeie,
Să te-nalț pe șa din goană și să te iubesc femeie

Ca-ntr-o zi de primăvară, la urechi doi struguri roșii,
Să-ți anin și dinspre mare să se-ntoarcă albatroșii
Cum așternem fantezia peste frunzele brumate
Ignorând c-afară vremea nu ne-ndeamnă la păcate.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș

Tu știi cât mi-e de dor – versuri Ioan Grigoraș & Liliana Trif

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz

Tu știi cât mi-e de dor să gust căpșuna
Buzelor tale ce m-au fascinat,
Când mi-au promis poveşti o mie una?
Călătoresc prin basm. O fi păcat?

Tu știi cât mi-e de dor să gust aroma
De pară coapt-a unui sân micuț?
Aș arde ca și Nero-n flăcări Roma
Și aș veni până-n Sibiu desculț.

Tu știi cât mi-e de dor să-ți strâng mijlocul
Subțire ca un fir de trandafir,
Că simt arzând profund în mine focul
Dorinţelor pe care le respir.

– Tu ştii cât mi-e de dor de ziu-aceea
Când gura ta descoperea tacit
Sub catifeaua inimii femeia,
Că te iubesc cum nimeni n-a iubit?

Tu ştii cum a-nflorit trandafiriul,
Micuţul sân în mâna ta atunci?
Au trecut ani şi-mi pare că Sibiul
Scrie istorii aşteptând porunci.

Tu ştii, iubite, între dinţi, cu sete,
Striveai alune coapte, ce fior!
Sub trupurile noastre violete
Se deschideau… De-ai ştii cât mi-e de dor!

Ioan Grigoraș & Liliana Trif

Din volumul Ca și cum am împărți aceeași inimă  –
Editura PIM Iași – 2016